sâmbătă, 12 aprilie 2014

Gânduri la un an de blogging!

Bună!!

Îmi amintesc ca şi cum ar fi fost ieri ziua de 12 aprilie 2013 când,timid,mi-am aşternut pe blog primele gânduri.Nu ştiam cum şi ce să scriu,aş fi vrut să spun multe şi nu mi-a ieşit mai nimic.De multe ori,recitind postarea,am avut tendinţa de a modifică textul,de a-mi pune ordine în idei şi de a le face mai clare.Însă nu mi se pare corect,dacă asta mi-a "ieşit" la momentul respectiv nu ar avea rost să schimb ceva.

Nu ştiu dacă v-am mai povestit vreodată dar eu am câţiva ani buni de când nu locuiesc în ţară şi gândul de a "poci" cuvinte,de a le "personaliza" şi amesteca astfel încât să obţin ceva nou,inexistent în vocabular mă îngrozea.Sigur aveţi şi voi prieteni,rude sau cunoştinţe care locuiesc în străinătate şi când îi vedeţi va daţi seama că de multe ori rostesc cuvinte fără sens(pentru voi),că se exprimă din ce în ce mai greu.Poate uneori e amuzantă o astfel de conversaţie dar până la un punct.Ei bine,că să evit acest lucru am continuat să citesc foarte mult(cărţi în limba română,evident) şi am simţit nevoia să şi scriu.De fiecare dată când căutăm păreri despre anumite produse ajungeam pe paginile unora dintre voi,pe care acum va urmăresc,cu drag,dar în calitate de blogger.Am vrut din tot sufletul un spaţiu al meu,un loc unde să scriu despre tot ce-mi trece prin cap!Şi l-am creat...cu greu!Eu ştiam câte ceva despre această lume virtuală(minimul),dar numai privită din exterior si voiam să fac parte din ea.Nu aveam idee câtă muncă este necesară pentru o postare,pentru a putea ţine un blog pe linia de plutire.

Încă de la început i-am acordat blogului titlul de "copilaş" al meu şi am încercat să-l fac să evolueze cum am ştiut eu mai bine.E adevărat că uneori am fost o "mamă" denaturată,nu l-am îngrijit aşa cum ar fi trebuit şi deseori l-am neglijat.Dar,per total,eu vreau să cred că am evoluat frumos din toate punctele de vedere.Nu am intrat niciodată în conflict cu nimeni,nu am jignit şi mi-am exprimat părerea civilizat.Dacă va uitaţi la primele postări o să vedeţi că se simte o diferenţă şi în ceea ce priveşte calitatea textelor şi a pozelor.Par lucruri neînsemnate,dar pentru mine fiecare pas,de orice fel,este important.


Blogul nu a fost deschis în scop comercial,nu am câştigat nimic material de când îl am(nici nu am căutat acest lucru).Însă am descoperit persoane minunate,fete care îmi sunt dragi şi pe care mi-aş dori din tot sufletul să le cunosc într-o zi.Există şi o persoană specială pentru mine,cu care am depăşit "graniţele" blogului şi am trecut la alt nivel de comunicare.Ştiu sigur că ea o să-mi rămână mereu alături,indiferent dacă voi hotărî să renunţ la blog.A trecut un an,iar eu am "câştigat" o prietenă pentru întreaga viaţă,asta mă face să cred şi să simt Vany,cu fiecare vorba şi gest frumos!Până la urmă,astea-s cele mai frumoase "recompense" pe care le poţi obţine!

Până acum toate bune şi frumoase,nu-i aşa?Să nu credeţi că nu au existat momente în care am fost dezamăgită,cu moralul la pământ,când am vrut să pun capăt acestui "joc".Şi motive ar fi destule dar nu vreau să le amintesc acum,poate că peste un timp o să vorbesc despre ce mă deranjează în blogosfera românească,dar chiar nu e momentul cel mai indicat.Important e să rămânem doar cu ce-i pozitiv şi să învăţăm câte ceva din fiecare experienţă trăită.

Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care m-aţi "urmărit" şi citit în decursul acestui an.Sunt conştientă că sunt multe capitole la care mai am de lucrat şi primul pe lista mea e activitatea pe reţelele sociale.Să nu credeţi că v-am uitat pe voi,cele care mi-aţi demonstrat că îmi sunteţi alături prin fiecare comentariu lăsat,prin timpul pe care mi l-aţi acordat mie şi lumii mele virtuale.De multe ori gesturile acestea mi-au dat puterea de a continua,nu doar cu blogul ci şi în plan  personal.Şi meritaţi să primiţi mici surprize,detalii ale recunoştinţei mele faţă de voi.Acum îmi este imposibil să mă ocup de acest aspect,însă la momentul potrivit o să vedeţi despre ce e vorba!

Nu vă mai plictisesc,dragilor!M-aş bucura să-mi împărtăşi gândurile voastre cu privire la blog,ce v-ar plăcea să vedeţi,să citiţi sau ce ar trebui să schimb.Promit să ţin cont de sfaturile voastre!
Vă aştept oricând si cu mare drag in căsuţa mea virtuală!
 O să închei invitându-vă să  participaţi la un mic giveaway pe care o să-l organizez,mai tarziu, pe pagina de Facebook a blogului!

Vă pup.

33 de comentarii:

  1. Tu, Oana, ai o caldura si o liniste pe care le transmiti aici! Eu asa percep...:) Imi esti draga, pur si simplu! Te citesc cu multa placere! Simt ca exista acea punte de comunicare...

    Am citit cu emotie gandurile tale, te asigur ca ai evoluat mult, intr-o directie frumoasa! Se va intampla asa in continuare...Am fost prima care ti-a adresat urari la deschiderea blogului. Sunt tare mandra de asta, ma umflu ca un cocos in pene! :))

    La multi ani tie si blogului tau, impreuna! Tot ce doresti tu in aceasta privinta sa se implineasca!
    Te imbratisez si traiesc cu sufletul bucuria aceasta, alaturi de tine! :)

    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ilda,nici nu ai idee cat de mult a insemnat acel prim comentariu pentru mine,iar faptul ca a venit din partea ta l-a facut si mai special!
      Iti multumesc pentru gandurile tale bune si pentru faptul ca imi aduci cate un zambet de fiecare data cand imi vizitezi casuta si-ti lasi "amprenta"!Te pup,cu drag.:*

      Ștergere
  2. Felicitari pentru blog si pentru progres. Iti doresc multa inspiratie mai departe pentru cat mai multe postari. Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos,Macy!Aceleasi lucruri ti le doresc si eu tie,sa ne citim mult timp de acum incolo!Te pup.

      Ștergere
  3. Felicitari si La multi ani de blogging draga mea!
    Stiu cat de greu este sa tii in paralel un blog cu facultatea si treburile casnice asa ca nu-mi doresc decat ceea ce-mi doresc si mie: multa inspiratie, calmitate si spor la scris!
    Pupici!

    Enchanted Ana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ana,ma bucura mult vizita ta!
      Iti multumesc pentru urarile frumoase si-ti intorc gandurile bune.Te pup.

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Multumesc mult,Ana.Esti mereu binevenita in "spatiul" meu virtual!Te pup.

      Ștergere
  5. La cat mai multe amintiri frumoase si multi ani de blogging!!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. La multi ani blogului !
    La cat mai multi cititori, cat mai multe postari si multa inspiratie !
    Te pup :* :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ana,iti multumesc pentru urarile frumoase!Tu esti una dintre persoanele care face deja parte din familia mea virtuala,mereu esti prezenta atat pe blog cat si pe pagina de Facebook si apreciez mult acest lucru!Pupici.:*:*:*

      Ștergere
  7. Mie imi face placere sa iti citesc postarile si, parerea mea umila e ca te descurci foarte bine, La multi ani de blogging!!!
    Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tare mult m-a bucurat comentariul tau,Oana!Iti multumesc din suflet pentru gandurile frumoase si sper sa-ti mentii parerea si pe parcursul acestui an!:D
      Te pup.

      Ștergere
  8. la multi ani si sa ne citim cat mai des :).

    RăspundețiȘtergere
  9. La Multi Ani si la cat mai multe postari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mila,iti multumesc pentru urare!Sper sa fie cat mai multe..

      Ștergere
  10. Wow,mi-ai adus lacrimi in ochi scumpa mea :*.Lacrimi de fericire,pentru ca (la fel ca de fiecare data ),parca mi-ai citit gandurile,dar tu te pricepi mult mai bine sa le scrii pe "hartie".Si daca ar fi sa aleg doar un singur lucru bun pe care mi l-a adus bloggingul,acela ar fi ca ne-am cunoscut si ca am legat aceasta frumoasa prietenie,care stiu sigur ca va trece testul timpului si al distantei.
    Te pup draga mea draga si urez traditionalul "La multi ani!" blogului colorat,iar tie cat mai multa inspiratie pentru a ne bucura cu articole la fel de frumoase. :* :* :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uf,iubita..acum ma emotionez eu citindu-ti randurile..Ma bucur mult ca te-am cunoscut,desi doar virtual deocamdata.Sunt convinsa ca intr-o zi o sa ne si vedem si sa vezi atunci nebunie.:))
      Te pupacesc si-ti multumesc pentru toate vorbele frumoase!:*:*

      Ștergere
  11. Multumesc mult,Mada!Si tu sa ai parte numai de lucruri frumoase si satisfactii pe toate planurile!Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  12. La multi ani Oana "printre oje si sclipici " cu inspiratie si satisfactie chiar daca nu iese nimic material. Si eu am cunoscut multe persoane frumoase la propriu si la figurat, sustinerea, vorba buna sunt mai de pret decat orice colaborare, fara sa exagerez spun asta!
    In urmatorii ani sa ne arati multe oje si sclipici si tot ceea ce mai doresti tu! xo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela,imi inchipui ca daca as vrea as reusi sa obtin si colaborari,dar nu acesta este dorinta mea.Faptul ca am cunoscut atatea povesti si persoane speciale ma bucura cel mai mult.Iti multumesc pentru ganduri si urari!!Te pup.

      Ștergere
  13. La multi ani si sa nu te lasi niciodata de blogguit!. :) Pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult,Dara!O sa incerc sa-ti urmez sfatul! :D Te pup.

      Ștergere
  14. Cristina Barbieru19 aprilie 2014 la 07:39

    Felicitari si la cat mai multe postari , draga mea !! Meriti ca blogul sa fie din ce in ce mai mare ! Pupici !! :*:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc frumos,Cristina!Sper sa reusesc sa postez de fiecare data cand am timp,recunosc ca uneori lenea isi mai baga coada si-mi strica planurile!:D
      Pupici.

      Ștergere
  15. foarte drăguță postarea! eu ma bucur că te avem printre noi și astfel, cu drag, grija și atenție, creștem împreună . la mai mulți ani de blogging! in prezent țin un giveaway pe blog la care te invit cu drag :*

    http://thatswhywesmile.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am bucurat sa-ti citesc mesajul frumos si gandurile pozitive,Florina.Ai mare dreptate,usor-usor ne "maturizam" si crestem impreuna,sper sa ne citim multi ani de acum inainte,poate ajungem si la majorat!;))
      Iti multumesc pentru invitatie,trec repede sa vad despre ce este vorba.Te pup.

      Ștergere
  16. La multi ani bloguletului tau:)
    http://descude.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  17. Vin si eu cu intarziere sa-ti urez la multi anisori!
    Eu nu ti-am stiut blogul de la inceput, insa ma bucur ca l-am gasit si, in primul rand, ma bucur ca am intalnit virtual persoana asa draguta si calma care sta in spatele acestor randuri!
    Ma regasesc foarte mult in ceea ce ai scris despre blog si am realizat ca unul din cele mai frumoase lucruri pe care le aduce aceasta platforma..sunt comentariile primite care imi insenineaza ziua. Si pe multe le primesc de la tine!
    Mie imi place stilul tau si aspectul blogului acum :)
    :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca si mie mi se intampla adesea sa ma regesesc in ceea ce scrii tu,Ira,si ma bucura enorm ca acest lucru e reciproc,asta inseamna ca avem lucruri in comun.Iti multumesc pentru vorbele sincere si frumoase,mi-a facut placere sa vad comentariul tau.Te pup si sper sa ne citim,cu drag,mult timp de acum inainte!

      Ștergere

Părerea ta este cea mai importantă,nu ezita să ți-o exprimi!

Design realizat de RANDEEA'S DESIGN SHOP